Odihnă post-masaj

scris de BodyTherapy
După o ședință de masaj, odihna devine un element esențial al întregii experiențe de relaxare și vindecare. Această perioadă de repaus are un impact semnificativ asupra corpului și a minții, contribuind la maximizarea beneficiilor masajului.
 
Într-o ședință de masaj mușchii se relaxează iar circulația sanguină crește, îmbunătățind fluxul de oxigen și substanțe nutritive către țesuturile corpului. Odihna ulterioară va permite corpului să-și mențină această stare de relaxare și să se recupereze în profunzime.
 
Odihna post-masaj vă oferă un moment de respiro mental. Această perioadă ajută la reducerea stresului și a anxietății, contribuind la echilibrarea sistemului nervos și prevenind riscul de tensiuni ulterioare.
 
Majoritatea beneficiarilor de ședințe de masaj experimentează un somn semnificativ mai odihnitor după o sesiune de masaj, deoarece corpul lor este într-o stare mai relaxată și mai armonioasă.
 
Durata recomandată pentru odihnă poate varia în funcție de mai mulți factori: tipul de masaj, scopul acestuia cât și preferințele personale. Cu toate acestea, se recomandă cel puțin 10-15 minute de odihnă imediat după masaj. Odihna post-masaj completează cu succes experiența ședinței de masaj, permițând corpului și minții să se recupereze și să se regenereze.

Poate te-ar interesa și

Lasă un comentariu

@ BodyTherapy 2024 – All Right Reserved. Politica Cookie | GDPR